Jocurile Olimpice Paris 2024

Jocurile Olimpice de la Paris s-au încheiat oficial. Urmează Los Angeles în 2028

Sursă foto: https://x.com/Olympics/

Stade de France a găzduit festivitatea de închidere a Jocurilor Olimpice de la Paris 2024, o ediție a 33-a pe care România a încheiat-o pe locul 23 în clasamentul final pe medalii.

 

Puținii sportivi români rămași la Paris pentru a doua săptămână de întreceri au participat la ceremonia de închidere, iar drapelul a fost purtat în stadion de Mihaela Cambei, medaliata cu argint la haltere.

După intrarea purtătorilor de drapel și a celor 206 delegații participante a urmat festivitatea de premiere a atletelor de la maraton, cursă care s-a desfășurat duminică, în ultima zi a Jocurilor Olimpice.

S-a făcut apoi trecerea la partea artistică a ceremoniei, una în care un personaj coborât din înaltul tribunei și denumit ”Voiajorul de aur” a descoperit, rând pe rând, cele cinci cercuri olimpice care au fost apoi înălțate în aer dominând centrul stadionului.

Momentul artistic a continuat cu un pasaj muzical al trupei franceze Phoenix, după care s-a trecut la partea de discursuri.

A vorbit președintele Paris 2025, Tony Estanguet, urmat de Thomas Bach, președintele Comitetului Internațional Olimpic.

”Cea mai dificilă parte a oricărei relaţii de iubire este despărţirea. Iar în această seară, suntem cu toţii îndrăgostiţi de Jocuri. Sentimentele de speranţă, inspiraţie şi dragoste vor rămâne. Când va veni timpul, ne vom reuni la LA28”, a transmis Estanguet.

Unul dintre cele mai așteptate momente l-a avut în prim plan pe actorul american Tom Cruise, cel care a avut ”Misiunea Imposibilă” de a prelua steagul olimpic și de a-l duce în doar câteva zeci de secunde din capitala Franței până la Hollywood, unde celebrele litere au format cercurile olimpice.

Imposibilul a devenit astfel posibil, pe celebra Venice Beach din California concertând celebra trupă de rock Red Hot Chilli Papers, Billy Eilish, dar și Snoop Dogg alături de Dr. Dre.

S-a revenit apoi la Paris pentru partea finală a ceremoniei, una în care atleții care au reprezentat toate continentele au stins flacără olimpică adusă în stadion de Leon Marchand, sportivul cu patru medalii de aur la Jocurile Olimpice de la Paris.

”Vă mulțumim că ne faceți să credem într-o lume mai bună. Ştim că Jocurile nu pot aduce pacea, dar pot crea o cultură a păcii care să inspire lumea”, a transmis Thomas Bach, care a invitat tinerii lumii să se adune din nou peste patru ani la Los Angeles.

Pentru a treia oară în istorie metropola americană va găzdui Jocurile Olimpice, după 1932 și 1984.

De Los Angeles se leagă cea mai bună performanță din istorie pentru România la Jocurile Olimpice. La ediția din 1984 tricolorii au obținut 53 de medalii (20 de aur) și a încheiat pe locul doi în ierarhia finală a întrecerii.



Jocurile Olimpice de la Paris s-au încheiat oficial. Urmează Los Angeles în 2028