JO2014

Sportivii ucraineni parasesc Jocurile Olimpice

Comitetul International Olimpic a anuntat ca multi sportivi ucraineni vor renunta la ultimele probe programate in zilele finale ale Jocurilor Olimpice de la Soci din cauza violentelor din tara natala.

La Kiev, in capitala Ucrainei, se desfasoara scene violente care aduc mai degraba cu un razboi civil in toata regula. Nu mai putin de 28 de persoane si-au pierdut viata in ultimele zile din randul ambelor tabere, fortele de ordine guvernamentale si protestatarii constituiti in asa numitul EuroMaidan.

Mai mult decat atat, surse de la fata locului anunta ca violentele au escaladat joi dimineata si s-a folosit chiar munitie de razboi.

Tot din cauza violentelor de strada din capitala Ucrainei UEFA a decis amanarea meciului dintre Dinamo Kiev si Valencia, programat joi seara in 16-imile Europa League.



Sportivii ucraineni parasesc Jocurile Olimpice