România a fost reprezentată în proba feminină de snowboard cross din cadrul Jocurilor Olimpice de iarnă de la Milano Cortina de sportivele Kata Mandel și Henrietta Bartalis, care au luat startul viberi într-o competiție extrem de disputată.
Kata Mandel a încheiat concursul pe poziția a 24-a, fiind cronometrată cu 1:17.23, în timp ce Henrietta Bartalis s-a clasat pe locul 31, cu un timp de 1:19.44.
Ambele sportive au părăsit competiția în faza optimilor de finală, după manșe tensionate și dueluri decise la diferențe mici, într-un format recunoscut pentru spectaculozitate și ritm alert.
Reprezentanții Federației Române de Schi Biatlon au subliniat că, dincolo de rezultatul final, participarea la o ediție a Jocurilor Olimpice constituie în sine o realizare importantă.
Potrivit forului, evoluțiile celor două sportive evidențiază ambiția, determinarea și nivelul solid de pregătire necesar pentru a concura la cel mai înalt nivel.
“Chiar dacă nu au mers mai departe în competiţia de azi, parcursul lor arată determinare, curaj şi un nivel ridicat de pregătire, iar simpla prezenţă şi calificare la o ediţie a Jocurilor Olimpice reprezintă o performanţă deosebită, care merită apreciată şi susţinută”, se arată într-un mesaj al Federației Române de Schi și Biatlon.
Medalia de aur a fost adjudecată de australianca Josie Baff. Argintul a revenit sportivei din Cehia, Eva Adamczykova, iar pe treapta a treia a podiumului a urcat italianca Michela Moioli.