Beijing 2022

Kamila Valieva a cedat mental in finala olimpica la patinaj artistic. N-a prins nici macar podiumul dupa doua cazaturi!

Sursă foto: https://twitter.com/ARAesports/

Patinatoarea rusa Kamila Valieva, marea favorita la aur in concursul feminin de patinaj artistic, a incheiat abia a patra la capatul unui program liber dezastruos.

Valieva a intrat ultima in concurs, dupa ce incheiase programul scurt cu cel mai bun punctaj, insa presiunea concursului si scandalul de dopaj in care este implicata si-au spus in cele din urma cuvantul.

In varsta de doar 15 ani, Valieva a cazut de doua ori, iar la un triplu a aterizat cu mana pe gheata.

Doar locul patru in final pentru Valieva, dupa ce a fost a cincea la programul liber.

Noua campioana olimpica a devenit o alta patinatoare din Rusia, Anna Shcherbakova. A doua dupa programul scurt, patinatoarea in varsta de 17 ani a executat doar doua cvadruple in programul liber, dar a avut o evolutie constanta, cu elemente artistice peste adversarele sale din lupta pentru medalii si care i-au adus un total de 255.95 puncte.

Anna Shcherbakova este campiona mondiala de la Stockholm in 2021

Locul doi si medalia de argint a fost obtinuta de Alexandra Trusova, de asemenea din Rusia. Aceasta a avut cel mai bun program liber din finala, cu nu mai putin de cinci sarituri cvadruple. E drept, cu aterizari ezitante la majoritatea dintre ele, dar a reusit sa ramana in picioare adunand un total de 251.73 puncte. Trusova fusese a patra dupa programul scurt si era obligata sa riste pentru a prinde podiumul.

Japoneza Kaori Sakamoto a obtinut medalia de bronz, cu 233.13 puncte la total.

Kamila Valieva a izbucnit in plans dupa ce a ratat podiumul, fiind cu greu consolata de oamenii din echipa ei. O criza de nervi a facut si Trusova, cea care aspira la mai mult decat locul al doilea.

Singura care parca n-a mai avut puterea sa se bucure, desi tocmai obtinuse titlul olimpic, a fost Shcherbakova.



Kamila Valieva a cedat mental in finala olimpica la patinaj artistic. N-a prins nici macar podiumul dupa doua cazaturi!