Stranieri

Prima reactie a lui Tosca dupa transferul la Betis

Sursă foto: twitter.com

Fundasul Alin Tosca a fost prezentat oficial, miercuri, la Betis Sevilla, echipa pentru care a semnat un contract valabil pentru urmatorii cinci ani.

Tosca a vorbit despre perioada petrecuta la Steaua si despre aspiratiile pe care le are la noua sa echipa.

"Am emotii foarte mari vizavi de faptul ca am ajuns in Primera Division, dar in acelasi timp un sentiment de tristete ca ma despart de colegi si de acest club extraordinar, la care am crescut. Cel mai drag imi este faptul ca, fiind un jucator crescut de acest club, am reusit sa ajung, chiar daca din a doua incercare, sa joc pentru Steaua, sa castig trofee aici si, mai ales, am avut onoarea de a purta si banderola de capitan. A fost visul copilariei mele sa joc pentru Steaua si iata ca s-a implinit!", a declarat Tosca intr-un interviu acordat pentru pagina de Facebook a fostului sau club.

"Merg increzator in Spania si cu dorinta de a a arata ca merit sa joc. Primera Division este un campionat foarte puternic, cu echipe foarte bine cotate in Europa si jucatori de top. Imi doresc sa fac impresie frumoasa. Betis este un club de traditie in Spania, cu foarte multi suporteri si sunt sigur ca pretentiile sunt foarte mari", a adaugat Tosca.

Noul jucator al celor de la Betis are sansa debutului chiar impotriva campioanei FC Barcelona.



Prima reactie a lui Tosca dupa transferul la Betis