Metz, echipa pregătită de Ladislau Boloni, a remizat în returul barajului cu Saint-Etienne și a luat drumul ligii secunde din Franța.
Metz a rămas în inferioritate numerică încă din minutul 5, după ce Diallo a primit direct cartonașul roșu.
Chiar și așa, echipa lui Ladislau Boloni a marcat de două ori prin Camara (min.17) și Mikautadze din penalty (min.25).
”Verzii” au redus din diferență prin Petrot, cu zece minute înaintea pauzei, scor care avea să rămână până la finalul timpului regulamentar.
Cum în tur Saint-Etienne se impusese cu același scor meciul a intrat în prelungiri.
Wadji a marcat pentru Saint-Etienne în minutul 116 și partida s-a încheiat la egalitate, scor 2-2. Un rezultat care a retrogradat-o pe Metz, în timp ce Saint-Etienne revine în Ligue 1 după un sezon în eșalonul secund.