Pret mare pentru Chivu
Singura problema din cauza careia Chivu ar putea sa nu ajunga la gruparea milaneza este pretul mare cerut de Roma. In plus, conducatorii lui Inter au reusit sa obtina, incepand cu sezonul viitor, transferul fundasului brazilian Luisao, de la Benfica Lisabona.
Ca si in cazul lui Mutu, despre care s-a scris de cel putin 6 ori ca se afla in vizorul lui Juventus, iar totul parea o poveste de adormit copiii, si in ceea ce il priveste pe Chivu niciodata nu se stie de unde poate sari iepurele. Este poate a sapte oara cand presa italiana reafirma interesul lui altor echipe din Serie A pentru Chivu si, conform zicalei, nu iese niciodata fum fara foc.
Pentru achizitionarea lui Luisao, italienii vor plati 4,5 milioane de euro, plus cedarea mijlocasului elen Giorgios Karagounis.
A doua tinta: Radoi
Totusi, Chivu nu este singurul roman aflat in atentia lui Inter. Giuseppe Bergomi, fostul mare fotbalist al milanezilor, acum director sportiv la clubul pentru care a jucat 20 de ani, a declarat ca Inter ar dori ca in vara sa-l transfere pe capitanul Stelei, Mirel Radoi.
„Mirel Radoi este un jucator interesant si vom incerca sa-l transferam la Inter in sezonul viitor. Singura problema este ca jucatorul roman nu este jucator comunitar, dar oricum, acest lucru nu ne va impiedica sa-l aducem pe San Siro.”
„Radoi este un jucator care poate juca ca fundas central dar si ca mijlocas defensiv si oricand ar putea face cuplu cu columbianul Ivan Cordoba sau Marco Materazzi” – a mai spus Bergomi. Recent, Steaua a intalnit pe Internazionale intr-un meci amical, castigat de italieni cu 2-1, iar bunele relatii dintre Walter Zenga si milanezi ar putea duce la acest transfer de senzatie.
Referitor la meciul dintre Valencia si Steaua Bergomi a spus: „Fara indoiala ca Valencia porneste favorita in acest meci, dar Steaua poate profita de criza spaniolilor si sa produca o surpriza”.
Fotbal
2 min de citit
Inter a pus ochii pe Chivu si Radoi
Cristian Chivu si Mirel Radoi se afla in atentia lui Inter Milano, a anuntat luni agentia "Goalcity". AS Roma, echipa la care este legitimat fundasul roman, se confrunta cu mari dificultati financiare si a anuntat ca este dispusa sa trateze un transfer al lui Chivu la Inter Milano.
onlinesport.ro
Onlinesport.ro este primul site de sport independent din România și al treilea din istoria presei digitale sportive din țară. În 2001 a adus în premieră în...
Onlinesport.ro este primul site de sport independent din România și al treilea din istoria presei digitale sportive din țară. În 2001 a adus în premieră în presa de sport online, dar și în peisajul presei digitale locale, conceptul de „jurnalism în timp real”, cu știri, clasamente, rezultate, evenimente live text - toate actualizate odată cu desfășurarea evenimentelor, șapte zile din șapte. A creat și prima comunitate de sport, pe Forum. Cu o experiență de aproape 25 de ani în media digitală de sport și cu o strategie neschimbată de a crea conținut de calitate și relevant, onlinesport.ro este o referință în istoria presei digitale și a jurnalismului sportiv din România.
