Stranieri

Ianis Hagi, accidentare în derby-ul Old Firm. Românul ar putea părăsi Rangers în vară

Sursă foto: https://x.com/FootRoumain

Internaționalul român Ianis Hagi a suferit o accidentare în timpul derby-ului dintre Rangers și Celtic, încheiat la egalitate, 1-1, într-un meci fără miză în clasamentul Premiership-ului scoțian, titlul fiind deja adjudecat de Celtic.

Mijlocașul român a început partida pe banca de rezerve, fiind introdus în teren în minutul 66, în locul lui Bajrami. Prezența sa pe gazon a fost însă de scurtă durată — doar 17 minute — după ce a acuzat dureri la genunchi și a fost nevoit să părăsească terenul.

Deși a avut nevoie de intervenția echipei medicale, Hagi a ieșit pe propriile picioare, semn că accidentarea nu pare a fi la fel de gravă precum cea suferită în ianuarie 2022, când a lipsit un an din cauza unei rupturi la același genunchi. Totuși, frustrarea nu i-a lipsit: pe drumul spre vestiar, Hagi a lovit cu pumnul un panou publicitar.

Contractul lui Ianis Hagi cu Rangers expiră la finalul acestui sezon, iar o despărțire de clubul scoțian în perioada de mercato din vară pare tot mai probabilă.



Ianis Hagi, accidentare în derby-ul Old Firm. Românul ar putea părăsi Rangers în vară