Stranieri

Ianis Hagi a revenit cu pasa de gol pentru Rangers. Laude din partea unui fost mare international: “E un profesionist”

Sursă foto: https://twitter.com/RangersFC

Mijlocasul Ianis Hagi si-a facut revenirea in garnitura lui Rangers la partidacu Livingston din sferturile Cupei Ligii Scotiei, meci in care a oferit pasa decisiva pentru golul doi.

Vindecat de covid, Ianis Hagi a inceput ca rezerva si a fost introdus in teren din minutul 46.

Tanarul international roman a pasat decisiv pentru reusita lui Morelos (63).

Rangers s-a impus in final, cu 2-0, iar pentru Ianis Hagi au fost primele minute dupa aproape o luna de pauza.

“Si-a inchiriat singur un avion privat (n.r. - pentru a ajunge in Scotia). Aici s-a pregatit singur, cu dieta, cu tot ce trebuie. Cei de acolo sunt uimiti de el. E un profesionist desavarsit”, a relatat Ilie Dumitrescu despre Ianis Hagi la Digisport.

Ianis Hagi a adunat in actualul sezon 397 de minute pentru Rangers in sapte meciuri, in toate competitiile.

Acesta a marcat doua goluri si a oferit alte doua pase decisive.



Ianis Hagi a revenit cu pasa de gol pentru Rangers. Laude din partea unui fost mare international: “E un profesionist”