Stranieri

Arabii anunta: "Petrescu a semnat cu Al-Ahli"

Aflat pe val in Rusia, unde ocupa locul secund dupa opt etape, Dan Petrescu i-a impresionat pe arabi. Mai mult, exista informatii conform carora "Bursucul" ar fi semnat pe doi ani cu Al-Ahli Jeddah din Arabia Saudita.
Presa araba scrie ca Dan Petrescu s-a intalnit duminica in Turcia, la Istanbul, cu vicepresedintele lui Al-Ahli, Khaled Abdel-Ghaffar, pentru a negocia un contract pe doi ani.

Arabii sustin ca Dan Petrescu a fost de acord cu propunerea celor de la Al-Ahli si din vara va antrena in Arabia Saudita, pe un contract total de 4 milioane de dolari.

Daca informatiile provenite din zona araba se vor adeveri, Dan Petrescu il va inlocui din vara pe Aleksandar Ilic.

Prima optiune a arabilor pentru functia de antrenor principal a fost Cosmin Olaroiu, insa acesta a refuzat, desi s-a intalnit cu printul Fahd bin Khalid si cu directorul sportiv Tariq Kayal la Dubai in urma cu cateva saptamani.

Dan Petrescu a negat insa informatiile din presa araba. "Nu este adevarat ca am semnat, nici macar nu am discutat cu Al-Ahli. De o plecare in Turcia la negocieri nici nu s-a pus problema, am fost la Krasnodar", a precizat Petrescu.

Onlinesport


Arabii anunta: "Petrescu a semnat cu Al-Ahli"