Stranieri

Andrei Vlad, la un pas de un transfer în prima ligă a Greciei: portarul român negociază cu Volos

Sursă foto: https://www.sportal.gr/

Rămas liber de contract după încheierea colaborării cu Aktobe, formație din Kazahstan, portarul Andrei Vlad se află foarte aproape de a-și continua cariera în campionatul Greciei.

Internaționalul român este în discuții avansate cu Volos, club care caută să-și consolideze postul de portar în perspectiva celei de-a doua părți a sezonului, anunță presa elenă.

Conducerea grupării din Tesalia a intensificat în ultimele zile demersurile pe piața transferurilor, iar prioritatea a devenit aducerea unui goalkeeper cu experiență internațională. Dintre mai multe variante analizate, Andrei Vlad pare să fi convins staff-ul tehnic, fiind considerat soluția ideală pentru acoperirea unei poziții deficitare în lot.

Dacă nu apar schimbări de ultim moment, Vlad urmează să efectueze deplasarea în Grecia, unde va susține vizita medicală și va finaliza negocierile contractuale cu Volos. Oficializarea mutării este așteptată imediat după îndeplinirea tuturor procedurilor.

Andrei Vlad s-a format la Universitatea Craiova, însă consacrarea a venit în perioada petrecută la FCSB, club pentru care a bifat 121 de partide în competițiile interne și europene. La începutul anului 2025, portarul român a ales experiența din Kazahstan, semnând cu Aktobe, unde a adunat 27 de apariții.

În tricoul formației kazahe, Vlad a evoluat inclusiv în preliminariile cupelor europene, cu meciuri disputate atât în Europa League, cât și în Conference League, competiție în care Aktobe a fost eliminată de Sparta Praga. Parcursul său constant i-a adus și selecții la echipa națională a României.



Andrei Vlad, la un pas de un transfer în prima ligă a Greciei: portarul român negociază cu Volos