Serie A

Tatarusanu si Ianis Hagi prezenti la funeraliile lui Astori

Sursă foto: twitter.com/elgraficochile

Peste 20.000 de oameni au participat, joi, la funeraliile jucatorului italian Davide Astori, printre acestia si fostii lui colegi de la Fiorentina, Ciprian Tatarusanu si Ianis Hagi.

Slujba de inmormantare a avut loc la Basilica Santa Croce din Florenta, acolo unde au participat jucatori de la toate echipele din Serie A, dar si foste glorii ale fotbalului italian.

Printre cele mai sonore nume ii amintim, printre altii, pe Francesco Totti, Filippo Inzaghi sau Gianluigi Buffon, acesta din urma ajuns la Florenta direct de la Londra, unde Juventus a intalnit-o miercuri seara pe Tottenham in optimile Champions League.

"Vă mulţumesc că aţi venit, aţi arătat cât de mult îl iubiţi pe Davide al meu. Nu am cuvinte", a fost mesajul emotionant al lui Marco Astori, fratele jucatorului plecat dintre noi la doar 31 de ani.

Croatul Milan Badelj a citit de asemenea un mesaj incarcat de subtanta in memoria celui care a fost Davide Astori, capitanul Fiorentinei.

"Mama ta, tatăl tău trebuie să ştie că nu au greşit absolut nimic cu tine. Eşti fiul şi fratele pe care şi l-ar dori oricine, eşti cel mai bun coleg de echipă la care poate visa un jucător atunci când îşi începe cariera. Cum să uităm râsul tău, glumele tale? Davide, un om cu O mare. Dimineaţa, în sala de fizioterapie, mereu tu erai cel care aprindea lumina. Pentru noi tu eşti lumina. Mulţumim, Davide”, este o parte a mesajului citit de Badelj.



Tatarusanu si Ianis Hagi prezenti la funeraliile lui Astori