Serie A

Mitrita a promovat in Serie A cu Pescara

Mijlocasul roman Alexandru Mitrita, fost la Viitorul, va juca sezonul viitor in Serie A, dupa ce echipa sa Pescara a castigat barajul de promovare cu Trapani.

Dupa ce a castigat mansa tur cu 2-0, prin golurile lui Benali si Lapadula, Pescara a scos un 1-1 in returul din Sicilia cu Trapani.

Inceputul meciului a apartinut gazdelor si golul de 1-0 venit in minutul 5 a dat mari sperante formatiei lui Serse Cosmi.

Verre a restabilit egalitatea dupa pauza, iar la sapte minute distanta gazdele au ramas in inferioritate numerica dupa eliminarea lui Scognamiglio.

Trapani jucase cu un om mai putin si in meciul tur de la Pescara, iar inferioritatea aparuta a inclinat decisiv balanta.

Pentru Pescara, echipa la care Mitrita a evoluat 12 minute in tur, iar acum a fost doar rezerva, va fi al saptelea sezon in Serie A.

Pescara, echipa antrenata acum de Massimo Oddo, fostul fundas de la Lazio si Milan, nu a mai evoluat in prima liga italiana din sezonul 2012/13.

Trapani este o echipa care in 2013 a promovat pentru prima data in Serie B si dupa trei ani a jucat cu calificarea pe masa in Serie A.

Cagliari si Crotone sunt celelalte doua echipe care au obtinut promovarea dupa sezonul regulat din Serie B.



Mitrita a promovat in Serie A cu Pescara