Serie A

Lovitura grea incasata de Ionut Radu in meciul cu Juventus

Sursă foto: https://twitter.com/juventusfc

Campioana Italiei a castigat la limita pe teren propriu meciul cu Genoa, scor 2-1, echipa la care Ionut Radu a bifat toate minutele.

Genovezii au sperat pana in ultimul moment la un egal si nu au fost departe de a pleca neinvinsi de la Torino.

Dupa ce arbitrul a anulat un gol lui Cristiano Ronaldo pentru un offside clar in prelungiri, atacantul portughez avea sa obtina dupa doua minute un penalty pe care tot el l-a transformat in golul victoriei.

Nimic de facut pentru Ionut Radu, desi internationalul roman din poarta celor de la Genoa intuise coltul pe care va trage Ronaldo.

Radu a avut partea lui de vina la primul gol marcat de Juventus prin Bonucci, iesind gresit pe o centrare din corner, dar apoi si-a salvat echipa din mai multe situatii limita.

Ambele echipe au incheiat meciul in inferioritate numerica. Cassata de la Genoa (51) si Rabiot de la Juventus (87) au fost eliminati dupa ce au vazut doua galbene.



Lovitura grea incasata de Ionut Radu in meciul cu Juventus