Serie A

Juventus ramane fara victorie in Serie A dupa derby-ul cu Milan

Sursă foto: https://twitter.com/juventusfc/

Cel mai asteptat meci al rundei a patra din Serie A s-a incheiat nedecis, scor 1-1.

Juventus a deschis scorul prin Alvaro Morata, in minutul 4, dupa o faza de contraatac pornita din propria jumatate de teren.

Cei de la Milan avusesera o lovitura de la colt, au pierdut balonul in jumatatea adversa si din trei pase Morata a fost lansat ca o racheta spre poarta lui Mike Maignan pe care l-a invins cu un lob din 14-15 metri. O actiune spectaculoasa Batranei Doamne.

Cu trei victorii pe linie in primele trei etape Milan a salvat remiza la Torino dupa o lovitura de la coltul terenului.

Croatul Ante Rebic s-a inaltat in centrul careului si a sters mingea la coltul lung. Bara a ajutat mingea sa ajunga in poarta lui Juventus si astfel derby-ul celor mai titrate echipe din fotbalul italian s-a incheiat nedecis.

Juventus are doar doua puncte in clasament dupa disputarea a patru etape si ocupa locul 18 in clasament, prima pozitie sub linia retrogradarii.

Milan ajunge la 10 puncte si egaleaza liderul Internazionale in fruntea ierarhiei.



Juventus ramane fara victorie in Serie A dupa derby-ul cu Milan