Serie A

Etapă prelungită în Serie A

Sursă foto: https://x.com/1913parmacalcio

Etapa cu numărul 33 va fi una diferită în Serie A. De ce? Ei bine, nu mai puțin de 4 partide vor avea loc luni, 21 aprilie. 

Runda va debuta sâmbătă, de la ora 16:00, cu meciul dintre Lecce și Como. Gazdele sunt la doar două puncte deasupra liniei retrogradabile, astfel că meciul este unul decisiv.

Seara, de la ora 19:00, Napoli continuă lupta la titlu și țintește victoria pe terenul celor de la Monza. Lukaku & co. au 3 puncte sub liderul Inter, în timp ce gazdele sunt aproape de retrogradare – fiind pe ultimul loc, cu 16 puncte. Ultimul meci al zilei de sâmbătă este cel dintre AS Roma și Verona – de la ora 21:45.

Duminică sunt programate 3 partide. Empoli va deschide ziua acasă, în compania celor de la Venezia. Apoi, liderul campionatului – Inter Milano – va evolua la Bologna. Lautaro Martinez & co. au un moral excelent după calificarea în semifinalele UEFA Champions League. Ziua de duminică se va încheia cu duelul AC Milan vs Atalanta, de pe San Siro.

Examen dificil pentru Cristian Chivu

Colonia de români de la Parma – Dennis Man, Valentin Mihăilă și Cristian Chivu – vor încheia etapa de Serie A, cu meciul contra celor de la Juventus programat luni – de la ora 21:45. Mai devreme, de la ora 13:30, Torino va juca pe teren propriu – în fața celor de la Udinese.

Apoi, Florinel Coman și Răzvan Marin se vor afla și ei în acțiune în Cagliari vs Fiorentina – meciul de la ora 16:00. Tot luni, de la ora 19:00, Lazio va juca pe terenul celor de la Genoa. Gruparea de pe Olimpico a ratat calificarea în semifinalele Europa League, fiind eliminată de către norvegienii de la Bodo/Glimt la loviturile de departajare.



Etapă prelungită în Serie A