La Liga

Real Madrid, oficial noua campioană a Spaniei. Girona bate Barcelona și urcă pe doi

Sursă foto: https://twitter.com/realmadrid

Matematic s-a încheiat lupta pentru titlul din La Liga după meciurile disputate de Real Madrid și FC Barcelona în etapa a 34-a.

Real Madrid s-a impus pe teren propriu de o manieră categorică în duelul cu cei de la Cadiz, scor 3-0, într-un meci care a marcat revenirea belgianului Thibaut Courtois între buturile ”albilor”.

Toate cele trei goluri au fost marcate în repriza secundă. Diaz (51), Bellingham (68) și Joselu (90+3) au punctat pentru Real Madrid.

Echipa lui Carlo Ancelotti avea nevoie ca rivala istorică FC Barcelona să nu câștige derby-ul catalan cu Girona pentru a câștiga titlul cu patru etape înaintea finalului de sezon.

Ceea ce s-a întâmplat în pofida faptului că Barcelona a condus cu 2-1 pe terenul rivalei catalane.

Girona, revelația sezonului actual din La Liga, a întors spectaculos rezultatul în partea secundă, cu trei goluri marcate între minutele 65 și 75, de Portu (dublă) și respectiv Gutierrez.

Cu patru etape înaintea finalului de sezon Real Madrid are un avans de 13 puncte față de Girona, echipa care a urcat pe locul secund, și este astfel matematic noua campioană a Spaniei.

Pentru Real Madrid este titlul cu numărul 36 din istorie și primul după doi ani.



Real Madrid, oficial noua campioană a Spaniei. Girona bate Barcelona și urcă pe doi