La Liga

Prima reacție a lui Kylian Mbappe după transferul la Real Madrid: ”O ușurare”

Sursă foto: https://x.com/FabrizioRomano

Atacantul francez Kylian Mbappe a fost transferat de Real Madrid, campioana Europei, liber de contract.

Real Madrid a anunțat legitimarea lui Kylian Mbappe. Site-ul campioanei Europei s-a prabușit în câteva minute

 

Kylian Mbappe și-a încheiat contractul cu Paris Saint-Germain și a semnat pe cinci ani cu Real Madrid, clubul pe care l-a urmărit cu interes încă din copilărie.

”Este o mare uşurare. Este ceva care se vede uşor pe faţa mea. Am jucat mult mai puţin la finalul sezonului. Asta nu va fi o scuză pentru evoluţia mea la EURO.

”La PSG nu am fost nefericit. Nu pot să spun asta, dar au fost lucruri care m-au făcut nefericit. Un jucător ca mine, cu statura mea, nu poate arăta când este nefericit. Dacă cel pe care îl urmăreşti este nefericit, e greu de urmărit.

”Antrenorul, jucătorii şi staff-ul m-au ajutat foarte mult şi ar fi un pic urât să vin şi să scuip după ce am plecat la un nou club. Sunt lucruri şi oameni care m-au făcut nefericit, bineînţeles, dar sunt plătit cu o grămadă de bani ca să joc fotbal şi asta e doar fotbal.

”Există multă presiune, şi o spun din nou, nu aş dori asta nimănui. Dar este nepotrivit să mă plâng, pentru că sunt lucruri mai rele în lume”, a declarat Kylian Mbappe într-o conferință de presă.

Mbappe a fost strâns cu ușa de conducerea lui PSG pentru prelungirea contractului în vara anului 2023, aspect pe care jucătorul l-a ignorat cu riscul excluderii din lot.

Internaționalul francez a fost lăsat acasă când PSG a întreprins un turneu în Asia, dar la presiunea antrenorului Luis Enrique a fost acceptat să joace chiar dacă se știa că va pleca gratis la finalul sezonului.

Mbappe va încasa o primă de instalare la Real Madrid în valoare de 150 de milioane de euro.



Prima reacție a lui Kylian Mbappe după transferul la Real Madrid: ”O ușurare”