La Liga

El Clasico: Barcelona demolează Real Madrid pe Bernabeu cu patru goluri într-o repriză

Sursă foto: https://x.com/FCBarcelona

FC Barcelona a învins de o manieră categorică pe Real Madrid, în deplasare, cu 4-0, într-o partidă din etapa a 11-a a campionatului spaniol, La Liga.

În prima repriză Real Madrid nu a avut niciun șut pe poartă, iar Barcelona a avut o posesie superioară.

Aflat la primul lui El Clasico din carieră, Kylian Mbappe a marcat în minutul 30 după o demarcare dovedită ulterior de VAR ca fiind cu pornire din offside.

Golul gazdelor a fost anulat și astfel s-a intrat la pauză cu 0-0.

Barcelona a deschis scorul la nouă minute după pauză, Robert Lewandowski fiind excelent lăsat singur cu portarul Andriy Lunin. Fundașul stânga Ferland Mendy l-a ținut în joc pe Lewandowski și atacantul polonez n-a ratat ocazia de a-și trece în cont primul gol în El Clasico la nivelul campionatului spaniol.

Două minute mai târziu același Lewandowski dubla avantajul formației blaugrana de această dată cu o lovitură de cap dintr-o centrare a lui Alejandro Balde venită din flancul stâng.

Mbappe a continuat festivalul ratărilor, irosind două bune șanse de a marca în minutele 60 și 64, pentru ca în minutul 66 atacantul francez adus liber de contract în vară de la PSG să aibă un al doilea gol anulat pentru offside.

La faza care a urmat Lewandowski a ratat o ocazie monumentală de 3-0 singur cu portarul, trimițând mingea în bară!

În minutul 68, Lewandowski s-a aflat din nou la finalizare, dar n-a reușit să trimită pe poartă din pasa lui Lamine Yamal.

Real Madrid ar fi putut marca prin Jude Bellingham în minutul 70 la o fază fixă executată de Luka Modric, jucător intrat după pauză, dar jucătorul englez n-a reușit decât să se facă de râs la finalizare.

Un minut mai târziu mingea a ajuns la Mbappe în poziție de finalizare, dar portarul Inaki Pena a respins in extremis cu piciorul.

Barcelona a făcut 3-0 în minutul 77 prin Lamine Yamal, jucător care a înscris cu un șut pe colțul scurt aproape de vinclu din pasa lui Raphinha.

Brazilianul din atacul Barcelonei avea să închidă tabela în minutul 84 după o fază antologică. Centrare lungă din propria jumătate a terenului, Raphinha s-a dat doi metri mai în spate pentru a evita offside-ul la duelul cu Vazquez, apoi l-a depășit în viteză pe fundașul spaniol pentru a finaliza cu lob peste Lunin.

La primul El Clasico din carieră, Mbappe a încheiat meciul cu șapte semnalizări în afara jocului.

Real Madrid a avut nu mai puțin de opt poziții de ofsaid în prima repriză, ceea ce a dus la egalarea propriului record care data de la un meci cu Celta Vigo din 2013.

Echipa pregătită de Carlo Ancelotti a pierdut primul meci în campionat după 42 de partide fără eșec (31 victorii / 11 remize).



El Clasico: Barcelona demolează Real Madrid pe Bernabeu cu patru goluri într-o repriză