Fundașul român Andrei Rațiu a jucat toate minutele meciului Real Madrid – Rayo Vallecano, meci programat în etapa a 27-a din La Liga.
Un meci câștigat de Real Madrid, cu 2-1, după două goluri marcate în prima repriză într-un interval de doar cinci minute.
Kylian Mbappé a deschis scorul în minutul 30 cu un șut puternic, urmat de Vinícius Júnior, care a majorat avantajul în minutul 34 după o acțiune individuală remarcabilă. Rayo Vallecano a redus din diferență prin Pedro Díaz, care a înscris înainte de pauză.
În repriza secundă, ambele echipe au avut ocazii, dar scorul a rămas neschimbat. Cu această victorie, Real Madrid egalează la puncte pe FC Barcelona în fruntea clasamentului, ambele având 57 de puncte, însă catalanii au un meci mai puțin disputat.
Antrenorul Carlo Ancelotti a subliniat importanța acumulării de puncte în această perioadă aglomerată, menționând că performanța echipei este secundară față de rezultat.
”Senzația e bună, pentru că obiectivul a fost să câștigăm. Prima repriză a fost foarte bună. Se putea termina chiar 3-0 sau mai mult, dar am irosit câteva ocazii bune, iar ei au găsit poarta, ceea ce a făcut repriza secundă puțin mai complicată. Când ai 2-1 în minutul 75 nu trebuie decât să te aperi bine și să eviți complicațiile”, a spus Ancelotti.
De asemenea, fundașul român Andrei Rațiu a fost integralist pentru Rayo Vallecano, având o prestație solidă în fața lui Vinícius Júnior. Fundașul lui Rayo a avut și un șut periculos, blocat de portarul Lunin în minutul 27.
Pentru Real Madrid urmează un meci important în UEFA Champions League împotriva rivalei locale, Atletico Madrid.