Premier League

Tottenham o bate pe Chelsea si relanseaza campionatul

Sursă foto: twitter.com/spurs_official

Tottenham a oprit, miercuri seara, seria impresionanta de victorii consecutive a celor de la Chelsea la 13 dupa victoria obtinuta cu 2-0 (1-0) pe terenul propriu de pe White Hart Lane.

Dele Alli, internationalul englez in varsta de doar 20 ani, a fost eroul lui Tottenham cu doua goluri marcate, ambele cu capul, in fiecare dintre cele doua reprize.

Alli a punctat mai intai in minutele suplimentare acordate pentru prima repriza, profitand de plasamentul gresit la offside al lui Moses.

Imediat dupa pauza, in minutul 54, acelasi Alli s-a inaltat din nou decisiv in sase metri si l-a invins pentru a doua oara pe Courtois.

Hazard, prima sansa de gol

Chelsea a dominat inceputul meciului si in minutul 5 belgianul Hazard a trecut aproape de gol cu un sut din prima putin pe langa poarta lui Lloris.

Replica lui Tottenham a venit la jumatatea reprizei, minutul 23, prin Eriksen al carui sut din alergare s-a dus putin alaturi.

Oaspetii au mai avut un sut amenintator in minutul 25 la lovitura libera executata de David Luiz peste poarta.

In partea secunda Antonio Conte a incercat sa forteze revenirea in meci prin introducerea brazilianului Willian, dar Tottenham s-a dovedit de netrecut.

Clasament

Trupa lui Mauricio Pochettino ajunge la 42 de puncte in clasament si urca pe trei dupa Chelsea (49) si Liverpool (44) dupa aceasta a cincea victorie la rand.

Chelsea sufera prima infrangere dupa o serie impresionanta de 13 succese consecutive.



Tottenham o bate pe Chelsea si relanseaza campionatul