Etapa cu numărul 24 din Premier League a început cu un adevărat show făcut de „pădurari” acasă.
Nottingham Forest a primit vizita celor de la Brighton, pe care a umilit-o cu scorul de 7-0. După ce a fost învinsă de Bournemouth cu un 5-0 categoric, echipa lui Hooper a strălucit acasă cu Brighton.
Ziua de sâmbătă a continuat cu liderul din Premier League, care s-a deplasat la Bournemouth. Liverpool a învins-o fără drept de apel pe Bournemouth cu scorul de 2-0, continuând astfel tot în fotoliul de lider.
Criza celor de la Leicester s-a adâncit, după ce Everton i-a surclasat acasă cu scorul de 4-0. Echipa lui Vardy se află pe loc retrogradabil, însă nici Everton nu se poziționează prea departe. Tot sâmbătă, „lanterna roșie” Southampton s-a deplasat la nou promovata Ipswich, pe care a învins-o cu scorul de 2-1. În aceeași zi, Fulham a făcut surpriza la Newcastle și a învins-o cu scorul de 2-1, în timp ce Wolves a trecut de Aston Villa cu scorul de 2-0.
Ziua de duminică a început cu meciul dintre Brentford și Tottenham, unde echipa lui Radu Drăgușin s-a impus cu scorul de 2-0. Internaționalul român a ieșit de pe teren accidentat în meciul din Europa League cu Elfsborg și nu a evoluat duminică.
Situația este dificilă pentru ambele echipe din Manchester. Manchester United a pierdut acasă în fața celor de la Crystal Palace cu scorul de 2-0, în timp ce Manchester City a fost învinsă de Arsenal pe Emirates – cu un 5-1 fără drept de apel. Tunarii s-au apropiat astfel din nou la 6 puncte de liderul Liverpool, ajungând la 50 de puncte.
Ultimul meci al etapei este programat luni de la ora 22:00, între Chelsea și West Ham.