Fotbal
2 min de citit

Semnal de alarmă tras de Pep Guardiola înaintea etapei de Boxing Day

Manchester City traversează cea mai neagră perioadă din mandatul lui Pep Guardiola și spaniolul își pregătește fanii pentru ce e mai rău. Pe același subiect: Manchester City poate încheia anul în afara locurilor europene

onlinesport.ro
Onlinesport.ro este primul site de sport independent din România și al treilea din istoria presei digitale sportive din țară. În 2001 a adus în premieră în...
2 min Timp citire

Ieșită din topul patru al clasamentului din Premier League, Manchester City se află pericol să rateze participarea în Liga Campionilor sezonul viitor.

”Cetățenii” ocupă locul șapte în clasament, după disputarea a 17 etape din cele 38 programate, la patru puncte de Nottingham Forrest, echipa aflată pe locul patru și la un punct în urma celor de la Bournemouth, formația de pe locul cinci.

Campionatul englez se află în cursa pentru obținerea unui loc suplimentar, al cincilea, în sezonul viitor al Ligii Campionilor, aspect care însă nu-l liniștește pe Guardiola.

”Când am spus asta înainte, oamenii au râs. Ei spuneau că a te califica în Liga Campionilor nu reprezintă ceva semnificativ, de succes.

”Știam ce spuneam, pentru că s-a mai întâmplat și cu alte cluburi în această țară. Au dominat fotbalul vreme de mulți ani și apoi a urmat o perioadă în care n-au mai reușit să ajungă în Liga Campionilor.

”Manchester City e singura echipă care a jucat în Liga Campionilor constant în ultimii ani, dar acum riscăm să nu mai ajungem acolo, fără doar și poate”, a transmis Pep Guardiola.

Manchester City deschide etapa de Boxing Day pe teren propriu contra lui Everton, după care urmează deplasarea de la Leicester (29 decembrie) și primul meci din 2025, acasă, cu West Ham (4 ianuarie).

Manchester City participă pentru al 14-lea sezon consecutiv în Liga Campionilor.

Doar Arsenal (1998-2017) și Manchester United (1996-2014) au mai multe participări consecutive dintre cluburile engleze.

Share This Article
Follow:
Onlinesport.ro este primul site de sport independent din România și al treilea din istoria presei digitale sportive din țară. În 2001 a adus în premieră în presa de sport online, dar și în peisajul presei digitale locale, conceptul de „jurnalism în timp real”, cu știri, clasamente, rezultate, evenimente live text - toate actualizate odată cu desfășurarea evenimentelor, șapte zile din șapte. A creat și prima comunitate de sport, pe Forum. Cu o experiență de aproape 25 de ani în media digitală de sport și cu o strategie neschimbată de a crea conținut de calitate și relevant, onlinesport.ro este o referință în istoria presei digitale și a jurnalismului sportiv din România.