Premier League

Onana și Casemiro pun probleme conducerii: Refuză plecarea de la Manchester United

"Niciun câine nu pleacă de bună voie la măcelărie"! Onana și Casemiro sfidează conducerea lui Manchester United.

Manchester United se confruntă cu o nouă provocare în această perioadă dificilă, doi dintre cei mai bine plătiți jucători ai echipei, care au avut prestații sub așteptări în acest sezon, nu par deloc dispuși să accepte o despărțire, potrivit unor surse din presa britanică.

După un sezon considerat dezastruos, echipa riscă să încheie campionatul pe cea mai joasă poziție din istoria sa în Premier League. Recordul negativ stabilit anul trecut, când Manchester United a terminat pe locul 8, ar putea fi depășit, formația fiind în prezent pe un modest loc 14.

O reconstrucție masivă este deja planificată pentru vară, iar jurnalistul Fabrizio Romano a confirmat că doi jucători, portarul de rezervă Tom Heaton și fundașul central Jonny Evans, vor părăsi clubul la sfârșitul sezonului.

Pentru a-i permite antrenorului Ruben Amorim să reformeze lotul și să facă transferuri consistente, clubul trebuie să reducă masa salarială și, dacă e posibil, să încaseze sume importante din vânzarea unor jucători. Însă două nume importante din lot, camerunezul Andre Onana și brazilianul Casemiro, nu doresc să plece de pe "Old Trafford".

Andre Onana, care câștigă în jur de 120.000£ pe săptămână, a fost recent scos din echipa de start în meciul cu Newcastle United, după o prestație slabă în remiza cu Lyon, unde a greșit la ambele goluri primite. Cu toate acestea, portarul camerunez nu are de gând să plece, în ciuda interesului venind din Arabia Saudită și a altor cluburi din Europa.

În cazul lui Casemiro, situația este chiar mai complicată. Mijlocașul brazilian, cel mai bine plătit jucător al clubului, cu un salariu săptămânal de 350.000£, mai are contract până în vara anului 2026. Deși nivelul său de joc a scăzut considerabil, el a declarat public că vrea să-și ducă contractul până la capăt și că se simte bine integrat la Manchester, alături de familia sa.

Deși clubul l-a pus pe Casemiro pe lista de transferuri în ultimele două ferestre de mercato, interesul pentru el rămâne limitat, din cauza vârstei sale, a salariului uriaș și a formei slabe din ultima perioadă. "Mai am un an și jumătate de contract și aș vrea să-l duc la capăt aici, la Manchester. Mă simt bine aici, la fel și familia mea. Ne-am adaptat, vorbim engleză", a spus mijlocașul veteran publicației AS. 

În schimb, pentru Andre Onana, există în continuare cerere, mai ales din partea unor cluburi din campionatul saudit. Fabrizio Romano a explicat că interesul pentru fostul portar al lui Inter Milano s-a menținut constant, chiar și după transferul său la Manchester United. "Pentru Andre Onana, există interes din partea Pro League din Arabia Saudită încă de când era la Inter Milano. Acum pot spune că acest interes continuă. Există în continuare cluburi interesate de portarul african, interesul este încă foarte, foarte puternic. Așa că vom vedea la finalul sezonului ce se întâmplă", a spus Romano pe canalul său de YouTube.

Potrivit Daily Mail, Onana și familia sa s-au stabilit în nord-vestul Angliei, după ce au achiziționat o casă la începutul acestui an, iar portarul ar vrea să reușească în tricoul "diavolilor roșii".

Așadar, planurile conducerii de a face loc pentru o nouă eră la Manchester United ar putea fi serios afectate dacă jucători cu salarii ridicate și prestații slabe, precum Onana și Casemiro, nu vor accepta să plece. Clubul trebuie să elibereze spațiu atât în lot, cât și în buget, iar rezistența acestor doi fotbaliști ar putea încetini procesul de reconstrucție.



Onana și Casemiro pun probleme conducerii: Refuză plecarea de la Manchester United