Premier League

Modul incredibil cum a facut Roman Abramovici primii sai bani. O poveste mai putin stiuta dintr-o carte interzisa in Rusia

Pe Roman Abramovici, celebrul si extravagantul patron al echipei londoneze Chelsea il stim de la televizor si din revistele care il prezinta prin stilul sau de viata glamour, insa dincolo de biografia oficiala cu date si cifre se stiu putine lucruri despre inceputurile acestui oligarh rus ca si om de afaceri.

Prezentat de revista Forbes in topul celor mai bogati oameni ai lumii si al cincilea miliardar al Rusiei, cu o avere estimata in prezent la aproape 10 miliarde de dolari, Abramovici se numara printre oligarhii care au facut istorie in preajma lui Vladimir Putin, actualul presedinte al Federatiei Ruse si omul catre care se indreapta atentia in urma conflictului armat din estul Ucrainei.

De altfel, Stanislav Belkovski vorbeste in cartea “Putin. Biografia interziza”, aparuta in 2014 la Editura Corint si care este interiza in Rusia, despre relatia speciala existenta intre Putin si Abramovici. Celor doi le este chiar dedicat un capitol special, iar Abramovici este numit in repetate randuri “Fratele lui Putin”, pentru a sublinia intocmai apropierea celor doi.

Dar inainte de a-l cunoaste pe Putin si de a deveni practic oligarhul numarul unu al Kremlinului, Abramovici a dovedit inca din tineretile sale un extraordinar spirit de afacerist, Belkovski povestind intr-una din paginile cartii sale un episod mai putin cunoscut despre cum a facut actualul patron al lui Chelsea primii sai bani.

“Abramovici si-a facut primii bani ca soldat al armatei sovietice, unde a fost concentrat pe doi ani, intre 1984 si 1986, in locurile impadurite din apropierea Kirjaci, literalmente in inima Rusiei Centrale”, povesteste Belkovksi la pagina 98 a lucrarii sale.

Mai departe de la acesta aflam cum Abramovici “a devenit liderul neoficial al unui grup de soldati carora li se incredintase sarcina de a taia copaci. El a angajat, in schimb, niste tarani din partea locului sa faca aceasta munca grea. Iar o parte a lemnelor taiate le-a fost vanduta acelorasi tarani, pentru bani sovietici adevarati”.

Tot din cartea lui Belkovski mai aflam si ca in 1989, aproape de disparitia Uniunii Sovietice, Abramovici conducea prima sa afacere, o fabricuta care producea jucarii din polimeri, “substante extrem de periculoase pentru copii”. Intre timp Abramovici a devenit tata a sapte copii, dar probabil odraslele lui prefera alte tipuri de jucarii.

La 28 ani ajungea sa-l cunoasca pe Boris Berezovski, unul dintre magnatii Rusiei din perioada Boris Eltin, iar alaturi de acesta punea bazele Sibneft, pe care ulterior, dupa privatizare, avea sa o cedeze gigantului Gazprom pentru o suma colosala.

Intre timp, la inceputul zbenguielii sale in hatisurile capitalismul salbatic din Rusia “democratica”, Abramovici a deturnat o intreaga garnitura feroviara cu 55 de cisterne pline cu motorina, fapta pentru care a si petrecut cateva zile la racoare. Iesit din arest, acesta avea sa devina unul dintre principalii distribuitori ai companiei Noyabrskneftegas, tocmai cea de la care furase respectiva incarcatura.

Ca Abramovici detine cel mai mare yacht din lume, Eclipse, cu o lungime de 170 de metri, doua elicoptere de serviciu si un submarin la bord, alaturi de care a calatorit in 2010 de la Londra in Africa de Sud pentru Cupa Mondiala, ca la EURO 2004 comanda cina la cinci restaurante in paralel pentru a alege in final doar la unul pe baza aranjamentelor florale existente sau ca in 2009 a platit 50.000 de dolari pentru o cina la New York ar putea trece drept banalitati la capitolul fapte diverse din viata lui Roman Abramovici.



Modul incredibil cum a facut Roman Abramovici primii sai bani. O poveste mai putin stiuta dintr-o carte interzisa in Rusia