Premier League

Manchester United scoate punctul cu autobaza la Liverpool

Sursă foto: twitter.com/LFC

Etapa din Premier League a debutat cu derby-ul nord-vestului Angliei, o confruntare clasica intre Liverpool si Manchester United si care s-a incheiet nedecis.

La fel de clasic a ajuns si rezultatul de egalitate intre cele doua rivale, acesta fiind a treia remiza la rand si al doilea de 0-0.

Un derby dominat de Liverpool, echipa care putem spune ca si-a dorit mai mult victoria, fara a abuza de aceasta formula desprinsa din limbajul de lemn al comentariului sportiv.

Nu mai putin de 19 suturi spre poarta au avut “cormoranii” si cand au gasit-o diferenta a fost facuta de interventiile lui De Gea.

Cea mai mare ocazie a echipei din Manchester i-a apartinut lui Lukaku in finalul primei reprize, cand atacantul belgian a fost blocat de conationalul sau Mignolet.

Pentru Manchester United este a noua partida din ultimele zece disputate fara gol primit, iar trupa lui Jose Mourinho urca provizoriu la sefia clasamentului din Premier League, cu un punct in fata rivalei Manchester City.

Liverpool si Manchester United isi indreapta acum atentia spre meciurile pe care le au programate la mijlocul saptamanii viitoare in Liga Campionilor.



Manchester United scoate punctul cu autobaza la Liverpool