Premier League

Everton și-a concediat antrenorul

Sursă foto: https://x.com/premierleague

Ziua și schimbarea de antrenor în Premier League. După West Ham United a venit rândul celor de la Everton să anunțe demiterea antrenorului din cauza rezultatelor sub așteptări.

Clubul din Liverpool a confirmat despărțirea de antrenorul Sean Dyche în cursul zilei de joi.

Dyche preluase echipa în 2023 într-un moment delicat de la fostul internațional englez Frank Lampard, reușind să o salveze pe Everton de la retrogradare doi ani la rând.

Everton ocupă locul 16 în clasamentul din Premier League, cu doar 15 goluri marcate în 19 meciuri. Doar ultima clasată Southampton are un atac mai slab decât al lui Everton.

Demiterea lui Sean Dyche a venit cu puține ore înaintea meciului pe care Everton îl dispută joi seara în Cupa Angliei cu Peterborough.

Interimatul va fi asigurat la meciul de joi seara de căpitanul Seamus Coleman și de fostul jucător Leighton Baines.

Ian Woan, Steve Stone, Mark Howard și Billy Mercer, toți colaboratori ai lui Dyche, au părăsit de asemenea clubul preluat la final de 2024 de către un grup american de investiții.

Everton se va muta din sezonul viitor pe un nou stadion după 132 de ani pe legendarul Goodison Park.



Everton și-a concediat antrenorul