Etapa dinaintea Craciunului a adus doua rezultate surprinzatoare in Premier League.
Campioana Manchester City a fost invinsa pe teren propriu de Crystal Palace, cu 3-2.
Gundogan a deschis scorul pentru "cetateni" in minutul 27 si nimic nu anunta ce avea sa urmeze.
Londonezii au intors spectaculos rezultatul si pana la pauza Crystal Palace avea 2-1 pe tabela dupa reusitele lui Schlupp si Townsend, doua goluri marcate intr-un interval de doar trei minute.
Penalty-ul transformat de Milivojevic in minutul 51 a dus scorul la un neverosimil 3-1.
Pana la final Manchester City a redus din diferenta prin De Bruyne cu cinci minute inaintea finalului.
Manchester City sufera prima infrangere pe teren propriu din acest sezon si totodata cea dintai bataie incasata de la Crystal Palace acasa din ultimii 28 ani.
Intr-o alta partida disputata sambata, Leicester City a invins-o pe Chelsea la Londra, cu 1-0, prin golul marcat de Vardy in minutul 51.