Ligue 1

Incidente grave în Franța. Autocarul echipei Olympique Lyon atacat cu pietre la Marsilia

Sursă foto: Telegram Ultras Tifo

Meciul dintre Olympique Marseille și Olympique Lyon a fost amânat, după ce autocarul echipei vizitatoare a fost ținta unui atac din partea huliganilor echipei gazdă în apropierea arene Velodrome. (Video extern aici)

Fabio Grosso, antrenorul echipei din Lyon, a suferit răni la nivelul feței, în timp ce secundul Raffaele Longo a fost lovit la ochi.


sursa foto: Telegram Ultras Tifo

”Având în vedere gravitatea situaţiei şi a incidentului, prefectul şi arbitrul au decis să nu se joace meciul duminică, lucru pe care Olympique Lyon înţelege pe deplin, în contextul în care era evident imposibil ca partida să se desfăşoare. Clubul va depune o plângere în zilele următoare şi va sprijini pe oricine doreşte să facă acelaşi lucru”, se arată într-un comunicat al clubului lyonez.

Pe marginea incidentelor de la stadionul Velodrome au comentat și oficialii lui Marseille, aceștia condamnând incidentul.

”Olympique Marseille deplânge incidentele inacceptabile care au avut loc în apropierea Stade Orange Vélodrome, în care au fost vizate autocarul echipei profesioniste şi autobuzele suporterilor lui Olympique Lyon.

”Clubul îi urează antrenorului lui Fabio Grosso de la Lyon o recuperare rapidă şi condamnă cu fermitate aceste comportamente violente, care nu îşi au locul în lumea fotbalului sau în societate.

”Din cauza unei mâini de oameni inconştienţi, petrecerea planificată pentru această seară a fost ruinată şi 65.000 de fani au fost privaţi de prezenţa la un meci de fotbal”, se arată într-un comunicat.

Liga Profesionistă de Fotbal din Franța va decide ce se va întâmpla cu meciul amânat.



Incidente grave în Franța. Autocarul echipei Olympique Lyon atacat cu pietre la Marsilia