Ligue 1

Explozii langa Stade de France si alte atentate in Paris. Bilant tragic: peste 100 de morti

Doua explozii au creat vineri panica pe Stade de France din Paris, in timpul unui meci amical intre Franta si Germania. Alte atacuri au avut loc simultan in mai multe zone din Paris, iar potrivit presei din Hexagon, pe surse, numarul victimelor ajunge la aproximativ 60 de persoane.

La meci era si presedintele Frantei, Francios Hollande, care a fost evacuat de pe stadion. Acesta a decretat ulterior starea de urgenta si a dispus inchiderea frontierelor dupa cel mai sangeros atac terorist de la Charlie Hebdo incoace.

Exploziile s-au auzit la ora Romaniei 22:17 si 22:19 si au fost undeva in afara arenei. Din primele informatii oferite de ziarul L'Equipe deflagratiile au provenit de la doua grenade ale unor atacatori sinucigasi. 18 persoane au decedat la Stade de France.

Partida dintre Franta si Germania s-a jucat mai departe si Franta a castigat in cele din urma cu 2-0. Exploziile au avut loc in minutul 17.

In Paris, tot vineri seara, peste 18 de oameni au murit dupa ce o persoana a deschis focul intr-un restaurant, pentru ca la scurta vreme un alt atac comis in cartierul Halles sa mareasca numele victimelor la aproape 60, dupa cum anunta presa din Hexagon pe surse.

Seara tragica a continuat la sala teatrului Bataclan, unde doi atacatori au fost in cele din urma lichidati de fortele de ordine nu inainte insa de a lasa in urma zeci de morti.

Dupa declararea starii de urgenta in Paris au fost dispusi militari din fortele armate ale Frantei intr-o mobilizare generala pentru a sustine efectivele de ordine ale Ministerului de Interne.

Vedeti mai jos cum s-a simtit pe Stade de France explozia din afara arenei:



Explozii langa Stade de France si alte atentate in Paris. Bilant tragic: peste 100 de morti