Liga 3

Otelul Galati revine in Liga 2. Tabloul complet al echipelor promovate in urma celor cinci baraje

Sursă foto: https://www.facebook.com/SCOtelulGalati

Fosta campioana Otelul Galati a castigat barajul de promovare din Liga 3 cu Dante Botosani si revine in Liga 2 la un an dupa ce pierdea lupta pentru promovare in al doilea esalon cu Dacia Unirea Braila.

Dupa 1-1 in mansa tur la Botosani, echipa din Galati s-a impus de o maniera categorica in meciul de pe teren propriu, cu 3-0.

Cirjan in prelungirile primei reprize, Nica la cinci minute dupa pauza si Cires in minutul 73 au marcat golurile formatiei lui Dorinel Munteanu.

Otelul promoveaza in Liga 2 la 11 ani dupa ce castiga in premiera titlul de campioana a Romaniei.

Progresul Spartac va evolua in premiera in Liga 2 dupa castigarea barajului cu CS Tunari, 4-0 in tur si 3-1 in returul de la Bucuresti.

CSM Slatina revine in al doilea esalon dupa un retur de infarct cu AFC Odorheiul Secuiesc.

La finalul celor 90 de minute scorul a fost 1-1 la fel ca si in turul din Oltenia. S-a ajuns in cele din urma la loviturile de partajare, unde slatinenii antrenati de Ovidiu Burca s-au impus, cu 4-3.

Tot la loviturile de departajare s-a decis si echipa promovata in Valea Domanului, unde CSC Dumbravita (echipa din Judetul Timis) a furnizat surpriza eliminand pe CSM Resita.

A fost 0-0 in tur si 1-1 la Resita pe stadionul care poarta numele lui Mircea Chivu.

Calin Cristea si Valentin Munteanu, doi jucatori cu experienta, au ratat pentru CSM Resita, echipa care va ramane pentru inca un sezon in Liga 3.

Minaur Baia Mare a intors rezultatul de 1-2 din turul barajului cu CS Hunedoara si s-a impus pe teren propriu, cu 4-1.



Otelul Galati revine in Liga 2. Tabloul complet al echipelor promovate in urma celor cinci baraje