Liga 2

Violenta la un meci de Liga 2. Portarul de la Farul agresat pe teren de un huligan

Gest incalificabil din partea unui suporter al echipei Farul Constanta, vineri seara, in timpul meciului dintre echipa dobrogeana si Dunarea Calarasi (2-6).

Dupa al saselea gol incasat de portarul Alexandru Gudea, suporterul inflacarat a pacalit vigilenta oamenilor de ordine si a patruns pe teren pentru a-i aplica o corectie jucatorului de 19 ani.

Gudea a primit o palma din partea agresorului sau, dupa care portarul de la Farul a ripostat si l-a lovit la randul sau pe suporter in timp ce acesta era imobilizat la pamant de stewarzi.

"Mi-a fost frica ca are un cutit la el. Cand l-am vazut ca nu are cutit, am mers eu peste el. Nu am putut sa ma abttn. M-a injurat de mama, de morti", a povestit portarul Alexandru Gudea.. 

Portarul a primit cartonasul rosu si o imbratisare din partea centralului Alexandru Tudor, acesta parand ca-i explica jucatorului ca n-a facut decat sa aplice regulamentul dar ca-i intelege reactia de riposta.

Gudea a gafat la doua din cele sase goluri primite scapand de fiecare data mingea in fata si punand astfel adversarul in pozitie de finalizare.

In fotbalul romanesc au mai existat doua episoade de acest gen. Mai intai intr-un derby Universitatea Craiova-Dinamo un suporter al oltenilor cunoscut sub porecla de Postasul a patruns pe teren si i-a aruncat un fular in fata lui Claudiu Niculescu, pe atunci jucatorul lui Dinamo.

Un episod mult mai violent s-a intamplat intr-o partida Petrolul Ploiesti-Steaua, cand fundasul stelist George Galamaz a fost lovit cu pumnul in fata de un huligan al Petrolului. Ulterior Galamaz a ajuns sa evolueze pentru Petrolul si n-a mai avut probleme cu Lupii Galbeni.



Violenta la un meci de Liga 2. Portarul de la Farul agresat pe teren de un huligan