Liga 2

Dorinel Munteanu acuză jocuri de culise în lupta pentru promovarea din Liga 2

Sursă foto: https://www.facebook.com/SCOtelulGalati

Oțelul Galați a pierdut al doilea meci consecutiv și încă tremură pentru revenirea pe prima scenă a fotbalului românesc.

Cu o etapă rămasă de disputat până la finalul sezonului, Oțelul se află la egalitate cu Dinamo.

”Eu cred ca s-au făcut un fel de jocuri împotriva Oțelului și mai cred că arbitrajele au fost total contra noastră. Ne-ar trebui o săptămână să vedeți greșelile din playoff”, a declarat Dorinel Munteanu la Gsp Live.

Tehnicianul gălățenilor a mai spus că pentru prima dată și-a felicitat jucătorii pentru o înfrângere. Este vorba de 0-1 în deplasare cu Gloria Buzău.

”A fost imposibil acest arbitraj. Din punctul meu de vedere arbitrul s-a făcut de râs, dar pe ei n-are cine să-i tragă la răspundere. Facem apel la Comisia de Disciplină și la CCA pentru a avea arbitraje corecte”, a mai spus fostul mare internațional.

În ultima etapă din playoff, Oțelul joacă acasă cu Unirea Dej, echipă fără drept de promovare, în timp ce Dinamo are meci în Copou cu Poli Iași, echipă deja promovată direct.



Dorinel Munteanu acuză jocuri de culise în lupta pentru promovarea din Liga 2