Liga 1

Voluntari si ASA, remiza din doua faze fixe pe o vreme ostila fotbalului

FC Voluntari si ASA Tg.Mures au terminat la egalitate, duminica, scor 1-1, in etapa a 12-a din Liga 1 in urma a doua goluri marcate din lovituri libere.

Pe o ploaie mocaneasca de toamna tarzie si putine grade in termometre, meciul de la Voluntari n-a fost prea ofertant in faze de poarta in primele 45 de minute.

Actiunea personala a lui Surdu din minutul 28 finalizata cu sut pe centrul portii in bratele lui Balauru si lovitura libera din care gazdele au deschis scorul fiind singurele faze notabile.

Balan si-a asumat executia fazei fixe din minutul 36 si l-a surprins pe Mingote cu un sut plasat langa bara.

Oaspetii au trecut pe langa egalare cu doua minute inaintea pauzei, cand mingea trimisa dintr-o lovitura libera a fost purtata de vant in transversala portii celor de la Voluntari. Balauru era invins.

Cernat si-a incercat sansa cu un sut de la distanta in ultimul minut al primei reprize, dar mingea s-a dus mult peste poarta.

ASA Tg.Mures a redus din diferenta imediat dupa pauza, in minutul 49, cand Morar a executat perfect o lovitura libera si l-a invins pe Balauru. Asadar, doua goluri din doua faze fixe.

Ocazie mare de gol ratata de gazde in minutul 65 prin Balan. Acesta a ratat dubla intr-o situatie de unu contra unu cu portarul Mingote, care a reusit sa respinga. Totul a pornit de la o pasa cu calcaiul trimisa gresit de Morar.



Voluntari si ASA, remiza din doua faze fixe pe o vreme ostila fotbalului