Liga 1

Viitorul si Astra au solicitat amanarea urmatoarelor meciuri. Raspunsul oferit de LPF

LPF nu este de acord cu amanarea partidelor pe care Viitorul si Astra le au programate la finalul acestei saptamani in CASA Liga 1, dupa aparitia mai multor cazuri de coronavirus la cele doua formatii.

"A existat o cerere de amânare de la Viitorul, formulată acum două zile, există şi o cerere de la Astra, însă toate aceste cereri vor fi tratate conform dispoziţiilor regulamentare în vigoare, care spun că în măsura în care ai 13 jucători, dintre care un portar, trebuie să joci", a declarat Justin Stefan, secretarul general al LPF, la Pro x.

"Dacă ai un jucător testat pozitiv, îl izolezi şi îl retestezi la şapte zile. Pe cei care au fost în contact cu jucătorul sau cu jucătorii testaţi pozitiv îi retestezi şi dacă rezultatul e negativ îşi pot continua activitatea, iar cei care nu au fost contacţi îşi derulează activiatea în mod normal", a mai explicat oficialul LPF.

coronavirus-la-astra-15-persoane-infectate-nid-141343">Astra are nu mai putin de 15 cazuri de coronavirus in cadrul clubului, in timp ce la Viitorul sunt cinci pozitivi in randul jucatorilor.

Giurgiuvenii o intalnesc pe Dinamo, vineri, de la 21:00, pe Arena Nationala.

Viitorul are meci duminica la Iasi, de la ora 18:00.



Viitorul si Astra au solicitat amanarea urmatoarelor meciuri. Raspunsul oferit de LPF