Viitorul Constanta

Primul antrenament condus de Ruben de la Barrera la Viitorul

Sursă foto: https://www.fcviitorul.ro

După patru zile de vacanță la finalul unui sezon 2019/2020 extrem de solicitant, jucătorii noștri s-au reunit astăzi, la Baza Sportivă a Academiei Gheorghe Hagi pentru a pregăti campionatul 2020/2021.

A fost primul antrenament condus de noul staff tehnic format din managerul Ruben de la Barrera, Francisco Ruiz Beltran, Pere Romeu Sunyer și Ivan Penaranda Llaurado, cărora li s-au adăugat Antonio Camacho (preparator fizic), Ștefan Preda (antrenor cu portarii) și Paul Ciocănescu (fiziokinetoterapeut).

La primul antrenament de la reluarea pregătirilor au participat 25 de jucători, noutățile fiind Alexandru Mățan și Valentin Cojocaru, reveniți de la FC Voluntari, precum și spaniolul Victor Fernandez, care a semnat la finalul lunii trecute contractul cu formația noastră.

De asemenea, la această ședință de pregătire au participat și internaționalii U21, Virgil Ghiță, Andrei Ciobanu, George Ganea și Carlo Casap, care au participat la acțiunea lotului pregătit de Adrian Mutu.

În perioada următoare lotul Viitorului Constanța va continua pregătirile la stadionul Central.



Primul antrenament condus de Ruben de la Barrera la Viitorul