Liga 1

Viitorul castiga in premiera pe Arena Nationala cu FCSB

Sursă foto: https://www.facebook.com/FCSBOfficial/

Doar pentru a doua oara in istoria intalnirilor directe Viitorul obtine toate cele trei puncte pe terenul celor de la FCSB.

Echipa pregatita de Gheorghe Hagi a castigat, luni seara, cu 2-1, pe Arena Nationala si provoaca prima infrangere pentru FCSB dupa venirea lui Mihai Teja in locul lui Nicolae Dica.

Viitorul acumuleaza 22 de puncte si urca pe patru in clasamantul din playoff, in timp ce FCSB ramane pe trei, cu 25 de puncte, la cinci puncte de liderul CFR Cluj.

Etapa urmatoare Viitorul primeste vizita celor de la CFR Cluj intr-un meci care se anunta unul electrizant din perspectiva formei echipei constantene. FCSB va juca in deplasare la Giurgiu, unde ros-albastrii vor avea viata grea, mai ales ca se anunta si revenirea lui Denis Alibec in lotul Astrei.

Cele doua echipe au trecut repede peste faza de tatonare si in chiar primul minut FCSB a ratat deschiderea scorului prin Coman. Sutul acestuia dintr-o lovitura libera a intalnit bara, iar Filip pe urmarire a trimis pe langa poarta.

In minutul 15, la prima aparitie in careul advers, Viitorul a deschis scorul prin Calcan, jucator excelent pus in pozitie de finalizare de Ianis Hagi. Un gol care poate fi pus si in carca portarului Balgradean.

Acelasi Balgradean s-a opus golului doi al oaspetilor patru minute mai tarziu, cand a respins cu o mana sutul lui Dragus la eroarea lui Nedelcu.

Asa am trait FCSB - Viitorul 1-2 in playoff

Cu patru minute inaintea pauzei FCSB a egalat prin Coman, jucator care a profitat de iesirea gresita a lui Cojocaru dintre buturile adverse si a trimis pe jos din 16 metri pentru 1-1.

FCSB a presat in cautarea golului doi si acelasi Coman a nimerit pentru a doua oara bara dintr-o alta lovitura libera in minutul 43.

Debutul partii secunde le-a apartinut ros-albastrilor care au ratat prin Hora o mare ocazie in minutul 47. Singur cu Cojocaru atacantul stelist nu s-a mai dovedit la fel de inspirat ca in meciurile anterioare.

Viitorul a replicat pe contraatac prin De Nooijer, al carui sut din actiune a fost respins cu piciorul de Balgradean.

O faza de contraatac a dus si la lovitura de la 11 metri obtinuta de Houri in minutul 64 si transformata in gol de Ianis Hagi un minut mai tarziu. Benzar a incercat o alunecare si l-a secerat pe Houri in careu.

FCSB a fortat egalarea cu Gnohere si Rusescu pe teren in ultimul sfert de ora, dar atacantul francez a ratat trei ocazii de gol una mai mare ca cealalta.

In minutul 79 a reluat in forta peste poarta dintr-o pozitie favorabila la marginea careului, in minutul 88 a trimis incredibil alaturi din sase metri la pasa ideala oferita de Morais, pentru ca in prelungiri sa trimita cu capul pe coltul, minge blocata de Cojocaru.

Viitorul putea inchide meciul prin Rivaldinho in minutul 90 dupa un contract. Lobul acestuia a cazut pe plasa.

Caseta tehnica

FCSB: Bălgrădean - Benzar, Cristea, Bălaşa, Morais - Filip, Nedelcu (Fl. Matei '46) - Moruţan (Rusescu 75), Tănase, Coman - Hora (Gnohere '66). Antrenor Mihai Teja;

FC Viitorul: Cojocaru - Mladen (Boboc '35), Ţîru, Ghiţă, De Nooijer - Houri, Băluţă, Vînă - Calcan (Artean '62), Hagi, Drăguş (Rivaldinho '56). Antrenor Gheorghe Hagi.

Cartonaşe galbene: Bălaşa '17, Filip '50, Benzar '64, Coman '76 / Mladen '30, Artean '88, Vînă '88.

Arbitru: Radu Petrescu.



Viitorul castiga in premiera pe Arena Nationala cu FCSB