Universitatea Craiova

Universitatea Craiova ii raspunde lui Piturca

Intr-un comunicat oficial, conducerea clubului Universitatea Craiova i-a raspuns lui Victor Piturca dupa ce managerul suspendat i-a numit "curve" pe Florin Costea si Andrei Prepelita.
”Clubul nostru s-a sesizat cu privire la atacurile murdare si nefondate îndreptate in ultima perioada asupra unor jucatori reprezentativi ai Universitatii, pe care simtim nevoia sa-i aparam si sa respingem cu hotarâre orice încercare de destabilizare a echipei noastre.
 
Atacuri murdare deoarece nu este corect ca într-o disputa ce priveste cu totul si cu totul alte elemente si persoane, sa fie atrase si implicate nume de jucatori importanti, care întotdeauna au dat dovada de abnegatie si atasament fata de culorile clubului si pe care noi i-am privit permanent cu mândrie si încredere. Ne disociem total de tonul si invectivele de joasa factura cu care s-a încercat distrugerea imaginii de care se bucura acestia în fata înfocatilor nostri suporteri.

Atacuri nefondate pentru ca n-a fost adusa nicio proba care sa ne faca sa ne îndoim de cinstea si loialitatea lor, cu atât mai mult cu cât acestea se produc la mai bine de o luna de la încheierea primei parti a campionatului, organele abilitate sau opinia publica nefiind sesizata la pauza sau dupa vreun meci cu privire la vreun incident de natura imorala sau de tradare.

Am tinut sa avem aceasta luare de pozitie din respect fata de jucatori, dar si de publicul nostru considerând ca aceasta comuniune dintre noi nu poate fi nicidecum distrusa de astfel de încercari, ci, dimpotriva, ea se va dovedi a fi mai trainica în cadrul dificilului retur ce ne asteapta!

În încheiere, dorim sa-i asiguram pe suporterii nostri  de cinstea si loialitatea întregului lot de jucatori, ca pot continua sa vina în numar mare la meciuri, deoarece a îmbraca tricoul echipei Universitatea Craiova constituie pentru noi o onoare deosebita, a umple tribunele stadionului „Ion Oblemenco” va fi în continuare o mare bucurie, iar împreuna vom fi întotdeauna mai puternici”!

AUREL TICLENU si întregul colectiv de antrenori si jucatori al Universitatii Craiova>>



Universitatea Craiova ii raspunde lui Piturca