Universitatea Craiova

Primele detalii despre moartea lui Ilie Balaci. A murit cu zile?!

Sursă foto: facebook.com/UCVOficial/

Incep sa iasa la lumina detalii despre cauzele decesului suferit de Ilie Balaci, duminica, la doar 62 ani.

Fosta glorie a generatiei Craiova Maxima ar fi fost in urma cu doar cateva zile la un medic, acesta diagnosticandu-l pe Balaci cu o alergie, anunta ziaruldecraiova.ro

Ilie Balaci s-a trezit în aceasta dimineață și și-a strigat mama pentru că se simțea rău. Nu a reușit să se ridice din pat pentru că abia respira, spun apropiații familiei. Femeia a plecat să ceară o lămâie unor vecini, dar când s-a întors în camera lui Balaci, și-a găsit fiul căzut pe podea, aproape fără respirație, scrie sursa mai sus amintita.

Primul ajutor a venit de la o vecină, medic de profesie, care a început sa ii facă masaj cardiac. La fata locului a ajuns în scurt timp și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Dolj. Medicii au încercat să îl intubeze pe fostul fotbalist, dar căile aeriene erau prea inflamate pentru a putea fi efectuată procedura medicală.

Sorin Cirtu, coleg de generatie cu Ilie Balaci, a povestit care au fost ultimele momente din viata marelui jucator.

"El a simţit ceva. I-a dat telefon unei prietene, soţiei lui Cioroianu, care e medic orelist, şi i-a spus: Cioroianco nu pot să respir, nu mă simt bine. Apoi a căzut şi au sunat ambulanţa. Mama lui era acolo, ea a sunat la ambulanţă", a spus Cirtu, scrie observator.tv

Familia a solicitat efectuarea autopsiei pentru a se stabili exact cauza mortii lui Ilie Balaci.



Primele detalii despre moartea lui Ilie Balaci. A murit cu zile?!