Universitatea Craiova

Multescu: "Craiova ar fi meritat primul loc"

Sursă foto: csuc.ro

Gheorghe Multescu, antrenorul echipei Universitatea Craiova, a facut bilantul dupa incheierea anului fotbalistic si spune ca echipa sa ar fi meritat sa fie pe primul loc in clasamentul Ligii 1.

"De la începutul campionatului am spus că vom juca ofensiv, atât cât ne permit calitățile noastre, forța noastră. Nu ne-am dezis și am fost echipa care am atacat în toate meciurile. Împreună cu Viitorul am fost cele mai ofensive echipe, dar în meciurile directe noi am fost cei care am atacat mai mult, în consecință apreciez că suntem cea mai ofensivă echipă din Liga 1", a declarat Multescu, luni, intr-o conferinta de presa. 

"Din păcate, meci de meci am ratat foarte mult. Vreau să felicit echipa, jucătorii pentru efortul extraordinar susținut de-a lungul celor 21 de etape de campionat și trei meciuri în Cupe. Pentru că au fost meci de meci echipa ofensivă, iar pentru asta trebuie să alergi mai mult ca adversarul pentru a-l depăși. Păcat că nu ne-am încununat cu laurii de lider pentru că meritam, dar este vina noastră în primul rând că n-am reușit, n-am avut jucători eficienți în față, iar în al doilea rând un factor decisiv a fost prestația unor arbitri", a adaugat tehnicianul oltenilor.

Loc de mai bine

"Una peste alta consider că este o surpriză plăcută Universitatea Craiova, pentru că i-a respectat crezul, ce a promis de la început suporterilor, și-a respectat blazonul. Încercăm din iarnă să ne îmbunătățim lotul, cu accent pe eficiență și astfel să avem rezultate și mai bune", a concluzionat Multescu.



Multescu: "Craiova ar fi meritat primul loc"