Universitatea Craiova

Explicatia oficiala pentru problemele aparute la stadionul din Craiova

Primaria din Craiova a reactionat dupa ce in presa locala din Banie au aparut imagini cu o problema la acoperisul noului stadion Ion Oblemenco.

Lucian Prejbeanu, purtatorul de cuvant al Primariei din Craiova, a declarat luni ca interventia efectuata la rostul de dilatare a fost una planificata si ca o operatiune similara se va desfasura in spatele stadionului.

“Astă vară apăruse un decalaj, iar lucrările au fost făcute acum de firma care a construit stadionul. Cel mai probabil, au constatat că garnitura pe care ei o montaseră este prea mică pentru această dilatare, din calcule n-a ieşit cum trebuie, şi ca să remedieze, au montat una mai mare", a declarat Lucian Prejbeanu, potrivit Mediafax.

Noul stadion din Banie va gazdui marti, de la ora 17:00, duelul dintre CSU Craiova si Dinamo din sferturile Cupei Romaniei.

Arena din Craiova a fost inaugurata in toamna anului 2017, in luna noiembrie, printr-un amical intre CSU Craiova si Slavia Praga.



Explicatia oficiala pentru problemele aparute la stadionul din Craiova