CS Universitatea Craiova si-a anuntat al doilea meci amical pe care il va sustine in cantonamentul austriac. Toate amicalele verii sunt aici.
Dupa 2-4 in fata celor de la CSKA Sofia, echipa din Banie va da piept cu insasi campioana Bulgariei, echipa la care sunt legitimati internationalii Cosmin Moti si Claudiu Keseru.
Partida se va disputa miercuri, pe data de 28.06.2017, începând cu ora 18:00 (19:00 - ora României). Al doilea amical din stagiul centralizat va avea loc în localitatea austriacă Kirchbichl, pe SVK Arena, anunta site-ul oficial al celor de la CS Universitatea Craiova.
Formația din țara vecină s-a înființat în anul 1945. Ludogorets și-a creat deja un palmares impresionant în ultimii ani, reușind să obțină campionatul național în Bulgaria în anii 2012, 2013, 2014, 2015, 2016 și 2017.
De asemenea, aceștia au câștigat Cupa și Supercupa în anii 2012 și 2014. Tehnicianul grupării „alb-verzi” este Georgi Dermendzhiev, iar din actuala echipă se regăsesc fotbaliștii români Moți și Keseru.