Universitatea Craiova a suferit prima înfrângere din sezon în deplasarea de la București cu rivala Dinamo.
Dinamo învinge Universitatea Craiova cu doi oameni mai puțin în teren
O lovitură grea pentru olteni, așa cum a comentat această înfrângere și antrenorul Costel Gâlcă.
”Începutul meciului, într-un fel sau altul, a fost puţin decisiv, pentru că am început jocul şi imediat am primit gol.
”Cel de-al doilea gol a venit după o deviere tot dintr-un jucător al nostru, Maldonado. Şi aici s-a cam încheiat prima repriză, chiar dacă am înscris prin Koljic.
”În a doua repriză parcă nu am mai fost lucizi. Mă aşteptam la mult mai mult de la meciul ăsta. Aşteptam să câştigăm, dar nu a fost aşa.
”E o lovitură grea pentru noi! Trebuia să fim mai clari şi, cel puţin în repriza a doua, să venim cu mai multe centrări, să aducem mai multe mingi în careu. Terenul a fost moale, dar nu e o scuză”, a spus Gâlcă după meciul disputat pe arena ”Arcul de Triumf”.
Dinamo s-a impus cu 2-1 în condițiile în care bucureștenii au încheiat meciul în dublă inferioritate numerică.
În urma acestui succes, Dinamo ajunge pe locul doi în clasament, cu 12 puncte, două mai puține decât Universitatea Craiova, liderul campionatului.