Andrei Ivan, în vizorul turcilor. Adanaspor pregătește o ofertă de împrumut.
Andrei Ivan a împlinit ieri 28 de ani, însă nu are prea multe motive de bucurie. Atacantul a avut un sezon de coșmar în Liga 1, unde a jucat puțin, 16 meciuri pentru Universitatea Craiova, dar nu ca titular, evoluând 707 minute și ce este mai important, nu a marcat niciun gol.
Antrenorul Constantin Gâlcă a avut și are la dispoziție un lot numeros, astfel că fostul internațional a stat mult pe banca de rezerve, fiind preferați în ofensivă Carlos Mora, Elvir Koljić, Jovo Lukić, Alexandru Mitriță, Luis Paradela sau Ștefan Baiaram. "Dacă Andrei Ivan are ofertă şi e benefică pentru el şi pentru club, atunci... Era unul dintre jucătorii care puteau să plece de la începutul campionatului", a declarat tehnicianul Craiovei.
Patronul Mihai Rotaru este nemulțumit de randamentul lui Andrei Ivan, pentru că îi oferă peste jumătate de milion de euro pe an iar acesta nu a fost în stare să marcheze niciun gol.
În aceste condiții finanțatorul grupării din Bănie vrea să scape de atacant cât mai repede, însă până acum nu a primit nicio ofertă. Între timp clubul turc Adanaspor s-a arătat interesat de a-l transfera pe atacantul Universității Craiova.
Echipa antrenată de Yusuf Şimşek are un sezon foarte slab în liga secundă din Turcia, fiind după 17 etape disputate pe locul 19. Președintele Ergin Göleli este nemulțumit de atacul "portocaliilor" și este decis să-l transfere pe Andrei Ivan. Problema este că turcii nu vor să-l cumpere definitiv pe acesta, ci să-l aducă sub formă de împrumut pe "Yeni Adana Stadyumu".
Mihai Rotaru încă nu a dat un răspuns clar, pentru că vrea să-l vândă definitiv pe jucător, însă conform presei din Turcia și Bandırmaspor, echipă care luptă ca să promoveze în Süper Lig, ar fi interesată de vârful "alb-albaștrilor".
Cotat la 1.200.000 de euro, Andrei Ivan a jucat în țară doar pentru Universitatea Craiova iar în străinătate a evoluat la FC Krasnodar și Rapid Viena.