Universitatea Craiova

Alexandru Baluta, vandut de Craiova. Clauza speciala de 1 milion de euro

Sursă foto: site oficial U Craiova

Universitatea Craiova a anuntat mutarea verii din Liga 1 Betano. Din pacate, a plecat, nu a venit. Este vorba despre Alexandru Baluta.

Baluta va pleca la Slavia Praga pentru 4 ani de zile. Suma de transfer este de 3 milioane de euro, dar clubul mai poate castiga 1 milion din bonusuri daca atacantul va marca un anumit numar de goluri.

"După 10 zile de negocieri intense, clubul Universitatea Craiova a ajuns la un acord cu formația Slavia Praga pentru transferul definitiv al căpitanului Alexandru Băluță. Alex, îți mulțumim pentru tot ceea ce ai realizat la Știința, îți dorim mult succes și să fii un ambasador al Universității Craiova în Europa", a publicat Universitatea.

Recent, Craiova l-a vandut si pe Screciu, la Genk, pentru 2,5 milioane.

Alexandru Băluță, unul dintre cei mai vechi jucători din lotul echipei fanion a Olteniei, a îmbrăcat sfântul tricou alb-albastru în 141 de meciuri, reușind să marcheze 28 de goluri și să ofere 16 pase decisive. A bifat, în total, 10.314 minute, fiind pilonul echipei și unul dintre cei mai iubiți fotbaliști ai tribunelor.

Format la Școala de Fotbal „Gică Popescu“, în fotbalul mare a debutat la Chindia Târgoviște, grupare pentru care a evoluat în 44 de meciuri marcând de 14 ori. În 2013 a semnat cu Viitorul Constanța. Are șase selecții la reprezentativa U17 a României, pentru care a marcat trei goluri. A debutat la echipa de tineret a țării pe 10 septembrie 2013, în meciul cu Muntenegru din campania de calificare la Campionatul European. A revenit în Bănie în iunie 2014.



Alexandru Baluta, vandut de Craiova. Clauza speciala de 1 milion de euro