Liga 1

Universitatea Craiova – Chindia 1-0. Golul lui Gustavo a facut diferenta

Sursă foto: https://www.facebook.com/UCVOficial/

Echipa Universitatea Craiova a castigat la limita duelul cu Chindia Targoviste, scor 1-0, vineri seara, in etapa a 28-a din CASA Liga 1.

Brazilianul Gustavo a marcat unicul gol al meciului, in minutul 28, cu o lovitura de cap din sase metri la centrarea oferita de Markovic.

Oltenii au fost aproape sa-si dubleze avantajul opt minute mai tarziu prin Baiaram. Bara transversala i-a salvat pe cei de la Chindia.

Echipa din Targoviste a atacat mai mult in partea secunda, solicitand penalty la duelul dintre Iacob si Cretu la sase minute dupa pauza.

In minutul 60, portarul Pigliacelli a intervenit decisiv la patrunderea lui Dulca.

Craiova a avut un penalty neacordat, in minutul 78, la patrunderea lui Rogulijc. Din cornerul rezultat acelasi Rogulijc a reluat in bara.

Cu sase minute inaintea finalului cei de la Chindia au ratat cea mai mare ocazie prin Iacob. Singur in careu, capitanul echipei oaspete a reluat peste poarta.

Caseta tehnica

Universitatea Craiova: Pigliacelli – Vătăjelu (Conte '76), Papp, Screciu, N. Bancu – Cîmpanu, Al. Creţu (Nistor '59), Mateiu (Roguljic '68), Gustavo (Bic '76) – Markovic (Vînă '59), Baiaram. Antrenor: Laurenţiu Reghecampf.

Chindia Târgovişte: D. Moldovan – Butean (Corbu '62), Piţian, L. Iacob, Roumpoulakou – Popadiuc, M. Dulca, Passaglia (Cantave '89), Atanase (Şerban '71)– Chunchucov, Sila. Antrenor: Emil Săndoi.

Cartonaşe galbene: Creţu '43, Bancu '68 / Chunchukov '51.

Arbitri: Horaţiu Feşnic – Valentin Avram, Alexandru Cerei – Andrei Antonie.



Universitatea Craiova – Chindia 1-0. Golul lui Gustavo a facut diferenta