Liga 1

Un brazilian debutant aduce victoria Iasiului cu Dinamo in prelungiri

Sursă foto: facebook.com/CSMPolitehnicaIasiOficial

Final nebun de partida in Copou, duminica seara, unde CSM Poli Iasi a intors rezultat si a invins-o pe Dinamo, cu 2-1 (0-1), in minutele suplimentare. Meciul a fost live text aici.

Kizito si Jo Santos, doi jucatori transferati in aceasta vara, au marcat golurile iesenilor intr-o partida de cosmar pentru Dinamo.

“Cainii” au deschis repede scorul prin Nemec, jucator aflat la prima reusita in acest sezon, dupa care s-au retras la cutie si au jucat la trecerea timpului.

Ambele echipe au incheiat partida in inferioritate numerica dupa eliminarile lui Nedelcearu de la Dinamo si apoi Qaka de la CSM Poli Iasi.

O saptamana nebuna asadar pentru echipa lui Flavius Stoican, formatia ieseana obtinand patru puncte in duelurile cu Steaua (1-1) si Dinamo (2-1).

Dinamo a deschis scorul la prima faza ofensiva prin Nemec, acesta reluand cu capul langa bara o centrare a lui Anton din dreapta.

Iesenii au iesit la joc si au ratat doua bune sanse de a restabili egalitatea prin Cristea (min.12) si Platini (min.16).

In debutul partii secunde Dinamo a incercat sa inchida repede jocul, insa Anton a ratat din fata portii in minutul 58.

Echilibrul s-a rupt in minutul 74, dupa ce Nedelcearu a primit al doilea galben pentru un fault in marginea careului. Pe primul il luase in debutul partidei, minutul 14.

Citește și... Jo Santos, eroul Iasiului cu Dinamo, laudat de un coechipier: “Nu stiu ce cauta in Romania”

Iesenii au profitat de jucatorul in plus si au egalat sase minute mai tarziu prin ugandezul Kizito. Acesta a reluat decisiv din fata portii o minge centrata din stanga.

Cu cinci minute inaintea finalul echilibrul numeric a fost restabilit dupa al doilea galben incasat de norvegianul de origine albaneza Qaka si finalul a fost pe contre.

Pe acest fond, in al treilea din cele patru minute suplimentare, iesenii au dat lovitura pe contraatac prin Jo Santos, brazilianul profitand de centrarea lui Kizito si ratarea interventiei lui Hanca.

Caseta tehnica

CSM Politehnica Iaşi: Kelava – Tiago Almeida, Frăsinescu, Cioinac, Bădic – Chelaru, Qaka – Platini, P. Mendes (Kizito '54), Sin (Jo Santos '54) – A. Cristea (Ştefănescu '77). Antrenor: Flavius Stoican

Dinamo Bucureşti: Penedo – Romera, Nedelcearu, Maric, Katsikas – Mahlangu, P. Anton – Hanca, Albin (Costache '67), Salomao (Bumba '63) – Nemec (Rivaldinho '81). Antrenor: Cosmin Contra

Cartonaşe galbene: Platini '30, Tiago '41, Qaka '60, '85, Cioinac '60, Jo Santos '71 / Nedelcearu '14, '74, Maric '17, Anton '17, Albin '20, Romera '64, Bumba '73, Nemec '78

Cartonaşe roşii: Qaka '85 / Nedelcearu '74

Arbitri: Sebastian Colţescu - Mircea Orbuleţ, Daniel Mitruţi - Marian Barbu



Un brazilian debutant aduce victoria Iasiului cu Dinamo in prelungiri