Universitatea Cluj continuă campania de transferuri cu două mutări importante, menite să ofere consistență și creativitate compartimentului ofensiv. Virgiliu Postolachi, atacant cu experiență internațională și tânărul de perspectivă Omar El Sawy, vor îmbrăca în acest sezon tricoul "alb-negru".
Postolachi, vârf de atac cu pedigree european
La 25 de ani, Virgiliu Postolachi aduce la Cluj experiența acumulată în Franța, Belgia, Danemarca și România. Format la academia lui Paris Saint-Germain, unde a impresionat la nivel de juniori inclusiv în UEFA Youth League, atacantul de 1,88 m a bifat ulterior etape importante în carieră: transferul la Lille, experiențe la Mouscron și Vendsyssel, dar și un sezon notabil în tricoul FC UTA Arad, unde a înscris de 10 ori. Revenirea în România, prin CFR Cluj, i-a adus primul trofeu al carierei, Cupa României. Cu 30 de selecții la naționala Moldovei și un gol decisiv împotriva Andorrei, Postolachi vine la Universitatea Cluj cu dorința de a-și reconfirma statutul de vârf polivalent, capabil să facă diferența prin forță și simț al porții.
El Sawy, aripa cu explozie și fantezie
Alături de el, Universitatea Cluj mizează și pe energia și tehnica lui Omar El Sawy. La doar 21 de ani, jucătorul născut la Târgu Mureș a trecut deja prin etapele de formare la Kinder, ASA și CSM Târgu Mureș, înainte de a-și face un nume la FK Csíkszereda, cu care a cucerit Liga de Tineret și Cupa de Tineret. Performanțele sale i-au adus rapid transferul la Rapid București, de unde a fost împrumutat sezonul trecut la Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, unde a reușit 6 goluri și două pase decisive în doar câteva luni. Cu selecții la toate categoriile de juniori ale României, El Sawy reprezintă un profil ofensiv pe care ardelenii îl căutau, fiind rapid, imprevizibil și decisiv în duelurile unu contra unu.
Un mix între experiență și tinerețe
Prin aducerea lui Postolachi și El Sawy, Universitatea Cluj își completează lotul cu doi jucători care se pot completa reciproc, unul cu experiență internațională și instinct de marcator, celălalt cu entuziasmul și explozia tinerescă. Ambii sunt așteptați să aducă un plus considerabil într-un sezon în care "U" Cluj își propune să se califice din nou în play-off și să redevină o echipă de temut în Liga 1.
