U Cluj

U Cluj l-a numit antrenor pe Erik Lincar

Sursă foto: https://www.facebook.com/FCUCluj/

Fostul mijlocas al celor de la Steaua a fost instalat antrenor principal la Universitatea Cluj, echipa care a ratat pentru inca un an promovarea in Liga 1.

In varsta de 42 de ani, Erik Lincar le-a mai antrenat in cariera pe Turris Turnu Măgurele, Academica Clinceni, Universitatea Craiova sau Concordia Chiajna.

"Sunt foarte fericit că am ajuns la o echipă precum Universitatea Cluj, o echipă iubită în întreaga Românie și îmi doresc cu ardoare să evoluăm la nivelul Ligii 1”, a declarat noul antrenor al Sepcilor Rosii pentru fcucluj.ro

Cine este Erik Lincar

Născut în Oradea, Erik Lincar a debutat ca fotbalist în prima ligă din România pentru Steaua București în 1997.

El a ajuns la formația din Ghencea după ce și-a făcut junioratul la Girondins de Bordeaux. La primul sezon ca fotbalist profesionist a câștigat titlul de campion.

În 2002, după ce a cucerit încă o cupă și un titlu în România, Erik Lincar a fost transferat de Panathinaikos în Grecia.

Pentru formația din peninsula elenă a bifat zece meciuri. Fostul mijlocaș a ajuns în 2005 la Amkar Perm. Pentru echipa din Rusia a strâns 31 de jocuri și a înscris două goluri.

A revenit în România un an mai târziu la FC Național București.



U Cluj l-a numit antrenor pe Erik Lincar