U Cluj

Ioan Ovidiu Sabău s-a retras de la U Cluj

Sursă foto: https://www.facebook.com/FCUCluj/

Fostul internațional Ioan Ovidiu Sabău a anunțat că se retrage din postul de antrenor principal al echipei Universitatea Cluj.

”A fost un an în care am decis să preiau această echipă, o perioadă destul de grea. Am avut mare încredere că voi reuși împreună cu staff-ul meu, cu cei de lângă mine din conducere, care mi-au asigurat condiții și stabilitate financiară și cu jucătorii minunați pe care i-am avut la dispoziție, pentru care am un respect și o apreciere deosebită, pentru că s-au comportat exemplar. Zic că prin tot ceea ce am făcut am câștigat încrederea, aprecierea și respectul suporterilor, a celor care au investit în noi, care au fost alături și ne-au susținut. Eu zic că am avut un parcurs foarte bun și mai ales jocul nostru ofensiv a făcut să fim o echipă cu identitate, să câștigăm chiar și simpatia multor oameni din fotbalul românesc.

”Aș fi dorit îndeplinirea obiectivului mai rapid, la meciul de acasă cu Voluntari, la care știți cum au decurs lucrurile. A fost un meci controlat de noi în inferioritate numerică. La 2-1 aveam posibilitatea să facem 3-1, după care în ultimele șase minute am pierdut și atunci am intrat într-o stare de criză, de neîncredere, de multe necunoscute, de multe întrebări.

”Ca de fiecare dată, după un eșec, am reușit să ne refacem complet. Am făcut un meci bunicel la Botoșani unde am obținut și un rezultat bun și apoi am reușit să ne salvăm la jocul de acasă cu Chindia. Am reușit să câștigăm și la Sibiu.

”Să nu uităm că în campionatul regular am reușit să terminăm pe locul 9, o poziție bună, având în vedere că am preluat echipa de pe locul 14. Parcursul bun a continuat și în play-out.

”A venit și finala de Cupa României, o finală jucată bine, cu momente foarte bune de joc, chiar dacă începutul a fost ezitant. După primele ocazii ale lor am revenit și am avut o evoluție bună și datorită publicului extraordinar care a fost la meci. Ne-au încurajat și ne-au împins de la spate. A fost o finală pierdută, însă zic eu că putea fi câștigată pe parcursul celor 90 de minute, poate chiar și în prelungiri. O experiență care ne-a maturizat zic eu”, a declarat Ioan Ovidiu Sabău într-o conferință de presă.

Ioan Ovidiu Sabău nu exclude posibilitatea să activeze în cadrul clubului în continuare, însă într-o nouă funcție, cea de antrenor al echipei secunde, care ar urma să fie înscrisă în Liga 3 și care ar urma să asigure tranziția juniorilor din academie spre echipa de seniori.

Această variantă va fi analizată de conducerea clubului împreună cu Ioan Ovidiu Sabău în următoarea perioadă.



Ioan Ovidiu Sabău s-a retras de la U Cluj